These are some of the answers the author posits. Cultivating inner totalities may be the only way to cope with a hideous world. The incommunicable dreams and thoughts of our inner lives consumes the greater part of our energy.

This is a theme as old as time but is the theme of Cărtărescu's life. So he takes refuge in the solitary pleasure of reading and discovering new worlds through language. He contemplates the infinities contained within us to comprehend the jigsaw pieces of the universe but claims there is neither the time nor the strength to meaningfully change anything in this wheel of existence. Bodily decay and mental acuity are two aspects of the main character endlessly explored in morphing contours of imagery. We are led to believe we are following the travails of a god in a mite’s body. We see through the nameless semi-autobiographical protagonist's eyes how creative exercises represent escape and salvation and how other people often baffle and astound, while ultimately offering little comfort or validation.

The author pursues central questions and then intersperses scenes from childhood and adulthood in alternating sequences. Drenched in cosmic surrealism and accoutered with interlocking symbols. Nu roman şi nici poem, căci ele nu sunt ﬁcţiune (sau nu pe de-a-ntregul), nici studiu obiectiv, ﬁindcă multe dintre faptele mele sunt singularităţi ce nu se lasă reproduse nici măcar în laboratoarele minţii mele.“Ī depiction of the remarkable richness of one man's inner life amid the bodily poverty and blindingly dull inheritance of the paltry years allotted to him on a damaged and ravaged earth in a squalid and unforgiving metropolis. Formele astea informe, aluziile şi insinuările, accidentele de teren uneori insigniﬁante în sine, dar căpătând, luate-mpreună, ceva străin şi obsedant, au nevoie de o formă ea însăşi nouă şi neobişnuită ca să poată ﬁ relatate. Încă n-am ajuns la nici o concluzie, la nici o coerenţă, faptele mele sunt vagi fulgerări în netezimea banală a celei mai banale vieţi, mici crevase, mici inadvertenţe. Nu ştiu nici dacă e timpul potrivit pentru asta. Vreau să scriu un raport, deşi nu ştiu încă în ce fel şi ce-am să fac cu paginile astea. Dar nu mai vreau să le păstrez doar pentru mine. Aş putea să le păstrez pentru mine, cum le-am ţinut până acum, şi să mă gândesc la ele până-mi crapă capul în ﬁecare seară în care stau ghemuit sub pătură, pe când afară ploaia izbeşte furios în geamuri. Aş ﬁ putut scrie despre ele romane, dar romanul tulbură şi ambiguizează sensul faptelor.

În viaţa mea obscură, în afara oricărei istorii, şi pe care doar o istorie a literaturii ar ﬁ putut-o ﬁxa în taxinomiile ei, s-au întâmplat lucruri care nu se întâmplă, nici în viaţă şi nici în cărţi. „Vreau să scriu o dare de seamă despre anomaliile mele.

Solenoid mircea cartarescu english